Adevărata importanță a sufletului

Adevărata importanță a sufletului

Adevărata importanță a sufletului

Ai avut vro dată sentimentul că nu ești lângă persoanele potrivite? Te-ai simțit vro dată vinovat/ă pentru fiecare sentiment neplăcut resimțit în interiorul tău ?

Viața este mai mult decât un dans printre oameni, viața este un vals printre suflete. Am ajuns să îmi simt sufletul mai greu decât greutatea corpului meu, am ajuns să simt tristețe, umilință, regrete, urlete care vor să iasă la exterior, dar care sunt înfrânate de conștiință. Am ajuns să îmi vorbească inima mai mult decât rațiunea și sincer nu devii mai fericit, să te lași purtat de sentimente e ca și cum ți-ai semnat sentința suferinței. Știu, știu, mă contrazici, dar nu te gândești  că ce oferă inima ta, e un nimic pentru cel de lână tine, ești văzut ca un ghimpe, care nu îi dă ceea ce dorește.

Continuă lectura „Adevărata importanță a sufletului”

Învață să oferi și să primești apreciere! Totul se învârte în jurul APRECIERII

Învață să oferi și să primești apreciere!

Totul se învârte în jurul APRECIERII, așadar primul pas îl fac eu, prin simplul fapt că apreciez faptul că am prilejul de a mă desfășura pe acest subiect, propus de cei de la Sissi Romania și că nu trec nepăsătoare, acceptând provocarea.

Dragi cititori, încep acest articol, această creație prin stilul meu caracteristic, mai exact să facem un pact. Pactul este  adresat în mod special bărbaților, dar nu exclude femeia și esențele ei. Dragi bărbați, voi ANALIZAȚI și vă MOTIVAȚI, iar eu vă ajut să înțelegeți cum vă descoperiți femeile din jurul vostru printr-un simplu gest APRECIERE.

Continuă lectura „Învață să oferi și să primești apreciere! Totul se învârte în jurul APRECIERII”

Uneori este prea mult, iar alte ori este de ajuns

Uneori este prea mult, iar alte ori este de ajuns să iți recunoști propriile greșeli.

De ce să fiu eu aia care trage? De ce să mă simt eu vinovată pentru tot? Uneori e prea mult, iar alte ori este deajuns să iți recunoști propriile greșeli, nu este normal și nu voi accepta să mi se pună presiuni, să  se scoată mereu și mereu in evidență greseli, defecte  și tot ce mai văd alții!

Continuă lectura „Uneori este prea mult, iar alte ori este de ajuns”